Furtunile – un pericol constant. NU şi pentru acoperişul BRAMAC.

Când acoperişurile învaţă să zboare

Furtunile au încetat să fie un eveniment care să se petreacă o dată la un secol, ci se produc din ce în ce mai des şi la intervale de timp tot mai scurte. Această evoluţie este confirmată clar de statistica elaborată de o companie europeană de reasigurare iar concluzia care se impune este că trebuie să ne adaptăm acestor noi condiţii climatice.

„Kyrill” & Co ne-au indicat graniţele dintre arhitectură „modernă” şi arhitectură „funcţională”. A suscitat interes faptul că cele mai mari pagube au fost înregistrate în cazul acoperişurilor tip terasă şi în cazul acelora la a căror acoperire au fost folosite materiale de învelitori cu suprafaţă mare, precum plăci metalice mari. Funcţionalul şi esteticul nu se exclud însă reciproc, iar acest fapt îl demonstrează tocmai numeroasele acoperişuri clasice înclinate care de cele mai multe ori au supravieţuit intemperiilor fără probleme. Atunci când pentru învelire este prevăzut un material mai aspru (de ex. învelitoare din beton), se poate întâmpla cel mult ca o ţiglă sau un element din beton să se desprindă de pe acoperiş, fapt care poate fi remediat repede şi fără probleme.

Care sunt motivele principale care determină ca acoperişurile cu o înclinaţie mai mare de 40° să aibă o rezistenţă mai mare la furtuni dintre cele mai puternice decât cele cu o înclinaţie de 4° sau 5°?

1. Subpresiunea care se produce în cazul rafalelor puternice de vânt, poate trece fără să stârnească pagube peste acoperişurile unde ţiglele, asemeni unor solzi, se întrepătrund. Acestea se ridică puţin, urmare a presiunii vântului însă apoi revin în poziţia iniţială. Pentru a avea mai multă siguranţă, în zonele mai expuse ţiglele pot fi fixate cu cleme pentru protecţie împotriva intemperiilor.

În cazul învelitorilor fixate cu cofraj sau a materialelor de învelit de mare suprafaţă, acest lucru nu este posibil. Chiar dimpotrivă, deoarece ele se comportă ca pânza unei corăbii în bătaia vântului. Forţa de aspiraţie care se naşte poate fi uneori într-atât de mare încât să ridice întreaga şarpantă.

2.  Acoperişul înclinat oferă un avantaj important bazat chiar pe aerodinamică. Cu cât este mai abrupt acoperişul, cu atât mai mare este presiunea pe partea aflată în calea vântului iar forţa acestuia este curmată de coamă. Forţa de absorbţie de pe partea care nu se află în bătaia vântului este acum mai scăzută. Această acţiune se aseamănă spoilerului platformei la maşini. În cazul înclinaţiei foarte mici a acoperişului, forţa vântului nu poate fi decât foarte puţin diminuată iar ca urmare, forţa de absorbţie este mai mare şi poate ridica după sine învelitoarea dispare „casei”.

În cazul unui vânt puternic, acoperişurile tip terasă funcţionează asemeni profilului greoi al unei suprafeţe portante. Furtuna are la dispoziţie o suprafaţă redusă de atac prin intermediul căreia să dărâme acoperişul însă când forţa se acumulează în spatele coamei, se formează o putere de absorbţie care ajută la propulsarea acoperişurilor. Este vorba de aceeaşi forţă care contribuie la propulsarea de la sol a avioanelor iar principiul care o confirmă provine din fizică şi este intitulat „Principiul lui Bernoulli”.   

Suntem nevoiţi să ne obişnuim cu furtuni care se aseamănă uraganelor însă păstrând mereu în minte caracterul condiţiilor viitoare, odată cu alcătuirea planului şi structurii casei, vom limita mult efectele negative care se întrevăd.